Audio de înaltă rezoluție — sau audio hi-res, pe scurt — este un termen pe care îl întâlnești des atunci când compari diferite boxe sau formate audio. Așa cum probabil ai ghicit, indică un nivel ridicat de calitate audio. Dar ridicat în raport cu ce? Răspunsul nu ține pur și simplu de ochii (sau urechile) privitorului.

Să începem cu câteva puncte de comparație. Audio de înaltă rezoluție sună mai bine decât cel de calitate MP3. Sună chiar mai bine decât calitatea audio standard a CD-urilor, care a fost considerată cândva suficientă pentru a capta fiecare aspect al sunetului perceptibil pentru urechea umană. Acum știm că multe persoane pot percepe diferențe de calitate dincolo de ceea ce este capabil să redea un CD, ceea ce ne aduce la o definiție practică pentru audio de înaltă rezoluție.

Mai simplu spus, dacă o piesă audio digitală reușește să depășească calitatea unei piese standard de CD, aceasta se califică drept audio hi-res. „Calitatea” poate părea un termen subiectiv, dar putem evalua calitatea unei piese audio folosind două măsurători obiective — adâncimea de biți (exprimată în „biți”) și rata de eșantionare (exprimată în kilohertzi sau „kHz”).

Ce este audio de înaltă rezoluție?

Audio de înaltă rezoluție este definit, în general, ca un format audio care surprinde mai multe dintre nuanțele subtile și detaliile piesei originale decât este posibil cu calitatea standard a unui CD. În termeni practici, acest lucru înseamnă o experiență de audiție mai imersivă, cu mai multe detalii și o claritate sporită. În termeni tehnici, aceasta înseamnă adâncimi de biți de cel puțin 24 de biți și rate de eșantionare de cel puțin 48 kHz — mai ridicate decât calitatea standard a unui CD, de 16 biți și 44,1 kHz.

S-ar putea ca acestea să pară doar niște numere pentru tine. Dar este important să înțelegi adâncimea de biți și rata de eșantionare dacă vrei să te bucuri de cea mai bună experiență de ascultare posibilă.

Adâncimea de biți și rata de eșantionare: componentele-cheie ale calității audio

Când vorbim despre calitatea sunetului, vorbim de fapt despre cât de complet și de precis surprinde o piesă audio sunetul live al unei înregistrări. Cu cât calitatea este mai bună, cu atât simți mai mult că ești chiar în cameră, ascultând o piesă interpretată live.

Când înregistrează sunete live în formate audio digitale, inginerii de sunet vor în general să capteze o gamă dinamică și un răspuns în frecvență cât mai ample. Gama dinamică este diferența dintre cel mai slab și cel mai puternic sunet pe care îl poate produce o înregistrare. Răspunsul în frecvență măsoară cât de bine poate reda o piesă audio frecvențele, de la cel mai profund bas până la cele mai înalte acute.

Fiecare dintre aceste calități corespunde unei măsurători specifice: adâncimea de biți, respectiv rata de eșantionare.

• Adâncimea de biți descrie câte fragmente mici de informații (adică „biți”) alcătuiesc un singur instantaneu al unei unde sonore. Cu cât adâncimea de biți este mai mare, cu atât sunetul are un interval dinamic mai mare — cu alte cuvinte, cu atât poți auzi mai bine cele mai puternice și cele mai slabe sunete.
• Rata de eșantionare descrie câte instantanee (adică „eșantioane”) sunt preluate din unda sonoră originală. Cu cât este mai mare rata de eșantionare, cu atât piesa surprinde mai multe detalii ale înregistrării originale. Ratele de eșantionare mai mari captează și reproduc, de asemenea, frecvențe mai înalte ale sunetului.

Așa cum am menționat mai sus, fișierele audio hi-res au de obicei o adâncime de biți de 24 de biți și o rată de eșantionare de 48 kHz sau mai ridicată. Ambele valori sunt semnificativ mai mari decât calitatea standard CD, care oferă o adâncime de biți de 16 biți și o rată de eșantionare de 44,1 kHz.

Graficul de mai jos ilustrează modul în care o înregistrare pe 24 de biți surprinde de fapt o gamă dinamică mai largă de sunete. Ai putea compara acest lucru cu folosirea unei plase mai mari la pescuit, pentru a prinde mai mulți pești. Vom ajunge la asta într-o clipă.

Ce tipuri de fișiere audio acceptă audio hi-res?

Poate te întrebi: Dacă audio hi-res este atât de grozav, de ce nu îl ascultăm dintotdeauna? Răspunsul ține de tehnologie. Mai exact, totul depinde de ce pot suporta diferitele tipuri de fișiere audio — și de cât de mari trebuie să fie pentru a include toate aceste date audio.

Una dintre diferențele majore dintre tipurile de fișiere audio se referă la un proces numit comprimare. Acest proces preia forma de undă audio originală a unei înregistrări și o reduce la o dimensiune mai mică, mai ușor de transferat și de stocat.

Comprimarea poate fi împărțită în două tipuri generale:

• Comprimarea lossy pierde o parte din datele conținute în înregistrarea audio originală, ceea ce poate duce la o scădere perceptibilă a calității audio.
• Comprimarea lossless păstrează toate informațiile audio ale înregistrării originale, reușind totuși să reducă dimensiunea fișierului. Acesta este tipul de comprimare asociat cu audio hi-res.

Unele tipuri de fișiere audio sunt necomprimate, iar acestea păstrează, de asemenea, fiecare aspect al înregistrării originale. Dezavantajul este că dimensiunile acestor fișiere pot fi uriașe! Așadar, din punct de vedere istoric, a existat un compromis real între calitatea audio și stocare/comoditate. Acest lucru începe să se schimbe odată cu evoluția noilor formate de fișiere care acceptă comprimarea lossless.

Pentru a vizualiza mai bine acest lucru, haide să urmărim traseul prin care o melodie înregistrată în hi-res (24 de biți, 48 kHz) ajunge la ascultător sub forma unui fișier audio:

După cum poți vedea, înregistrarea originală este de obicei împărțită în două versiuni pentru distribuție: un format audio brut necomprimat și un format standard de CD. Datele din formatul necomprimat pot fi apoi utilizate pentru a crea formate de fișiere lossless precum FLAC și ALAC, precum și formate lossy precum MP3 și AAC.

Hi-res vs. audio „lossless”

Un alt lucru pe care s-ar putea să-l fi observat din diagrama de mai sus este că atât calitatea hi-res, cât și calitatea CD sunt etichetate drept „lossless”. Sunetul codificat în format CD este într-adevăr considerat lossless, deoarece reprezintă o redare precisă și fidelă a formei de undă analogice. Deși s-ar putea să nu aibă aceeași gamă dinamică sau același răspuns în frecvență ca o reprezentație live, un CD nu comprimă datele într-un mod care să distorsioneze sau să piardă informații din înregistrarea originală.

Când compari audio hi-res cu audio lossless, aspectul esențial este că audio hi-res nu ține doar de pierderea datelor prin compresie. Se referă în mod specific la conținutul audio care oferă rate de biți și rate de eșantionare mai mari decât ceea ce poate oferi calitatea standard de CD. Așadar, o piesă audio lossless poate fi hi-res, dar nu este neapărat hi-res.

Sună mai bine conținutul audio de înaltă rezoluție?

Răspunsul pe scurt este da. Dar nu toată lumea poate să facă diferența cu adevărat.

Nu uita, cândva se credea că standardul de calitate CD (16 biți, 44,1 kHz) include întreaga gamă de frecvențe pe care oamenii le pot auzi. De atunci s-a demonstrat că unele persoane pot auzi, într-adevăr, frecvențe dincolo de ceea ce poate reda calitatea CD. Pentru aceste persoane, audio hi-res va suna aproape sigur mai bine. Însă pentru persoanele al căror auz este afectat sau nu mai este la fel de bun ca înainte, s-ar putea să nu sune diferit față de un CD sau chiar de un MP3.

Dacă te întrebi dacă poți auzi diferența, acest test audio de la NPR este un bun punct de plecare. Pentru cele mai precise rezultate, asigură-te că asculți printr-o pereche de căști de calitate, precum Sonos Ace Ultra, sau printr-un sistem capabil de redare audio de înaltă fidelitate.

Cum să asculți conținut audio hi-res

Mai multe servicii de streaming încep să ofere opțiuni audio lossless sau hi-res. Amazon Music, de exemplu, are acum multe melodii disponibile în Ultra High Definition, pe care o definesc drept „calitate audio mai bună decât cea de CD (până la 24 de biți, 192 kHz)”. Formatul de fișier ALAC de la Apple Music poate, de asemenea, să redea conținut audio hi-res de până la 24 de biți/192 kHz, deși va trebui să-l activezi din setări.

O adevărată experiență audio hi-res necesită nu doar un anumit serviciu de streaming sau tip de fișier, ci și echipamente capabile să redea cu exactitate profunzimea și detaliile înregistrărilor originale.

De fapt, poți reda în flux „audio lossless” prin Bluetooth cu căștile Sonos — și cu siguranță va suna incredibil. Însă pentru cea mai fidelă experiență de redare la rezoluție înaltă, va trebui să te conectezi la o boxă compatibilă cu Wi-Fi sau să folosești un cablu de 3,5 mm pentru a-ți conecta căștile la o sursă audio.

Nu doar muzica beneficiază de sunetul hi-res. Un sistem home theater Sonos oferă o calitate a sunetului hi-res pentru filmele și emisiunile tale TV preferate. O bară de sunet premium precum Arc Ultra nu doar că este compatibilă cu sunetul hi-res, ci proiectează sunetul în întreaga încăpere pentru o experiență mai captivantă.

Încearcă audio hi-res cu Sonos

Pe măsură ce posibilitățile de streaming și tipurile de fișiere continuă să se extindă, Sonos ține pasul cu produse capabile să pună în valoare conținutul audio hi-res. Poți vedea ce servicii de streaming acceptă redarea hi-res (cum ar fi Apple Music și Amazon Music) în articolul nostru de asistență de aici. Gama noastră de boxe wireless include mai multe opțiuni premium capabile de redare hi-res, inclusiv Era 300 și Five.

Dar nu se oprește aici. Barele noastre de sunet noastre îți oferă o experiență audio de înaltă rezoluție, de top, datorită în parte tehnologiei Dolby Atmos și capacității lor de a crea scene sonore imersive, multidimensionale, care redefinesc posibilitățile sunetului spațial. Iar căștile Sonos premium pot oferi calitate lossless prin Bluetooth, o conexiune USB-C sau un cablu de 3.5 mm.

Dacă te interesează să îți modernizezi configurația audio de acasă la hi-res, ia legătura cu un expert Sonos prin telefon sau prin chat.

​